Băieţii de la Liceul 8 din Shanghai, considerat a fi unul de elită, sunt ţinta unei reforme inedite, din cauză că trag în jos media clasei, în detrimentul fetelor. Cu alte cuvinte, nu prea se înghesuie să pună mâna pe carte. Conducerea liceului a ajuns la concluzia că băieţii ar avea rezultate mai bune la învăţătură dacă ar fi într-o clasă fără fete. Unul dintre domeniile în care se descurcă mai puţin bine este cel al limbilor străine.
În 2009, sistemul de învăţământ din Shanghai s-a clasat pe primul loc în programul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare pentru evaluarea elevilor de 15 ani. Însă, în cazul băieţilor, situaţia nu este deloc încurajatoare. Profesorii chinezi au descoperit că, în perioada 1999-2008, aceştia au luat note din ce în ce mai slabe la admiterea în facultate. Situaţia la nivel global este asemănătoare, potrivit statisticilor OECD: mai multe fete decât băieţi absolvă liceul şi iau la facultate cu brio.





