“Din castel in istorie, pasim intr-o lume a maharajahilor si a misterelor”. Ziaristii indieni au identificat in acest vers frustrarea unui baietel nascut la tara, in saracie si imboldul de a ajunge la cel mai inalt nivel social din tara lui Ghandi: Maharajahul. Poate a reusit ceva mai mult. A castigat putere in inima vechiului imperiu, lucru pe care, probabil, multi maharajahi nici nu indrazneau sa-l viseze. Biografiile, care trateaza evolutia “eroului” indian, au toate ingredientele unui basm. Lakshmi s-a nascut, cum era firesc, pe paturi din franghii, intr-o casa ridicata prin munca tatalui, care va deveni ulterior guru-ul fiului rebel. In ciuda saraciei familiei din primele etape biografice, aflam ca, ulterior, aceasta se muta din satucul din Rajasthan tocmai in agitata Calcutta, unde parintele, initial muncitor umil, devine partener in cadrul unei companii siderurgice. Fostul angajat face o avere considerabila, care ii va permite sa-si scoleasca odrasla la una dintre cele mai renumite universitati ale Indiei, St. Xavier, cunoscuta acum drept Kolkata.
Lakshmi devine licentiat in comert si va lucra, alaturi de tatal sau, in cadrul businessului cu puteri magice, o otelarie proprie de aceasta data. Se va casatori la inceputul acestui drum initiatic cu fiica unui instarit om de afaceri, Usha, iar dupa putin timp decide sa se separe de activitatea familiei. Preia operatiunile internationale ale businessului si ajunge la Londra, taramul fagaduintei. Aici devine personaj principal intr-un scandal de presa, din cauza unei mici tarisoare din Carpati, cu un premier pus pe privatizari marete. In ciuda asteptarilor, scandalul nu va avea drept sursa liderul Guvernului micii tarisoare, chinuita de tranzitie, zis Adrian Nastase, de altfel un fel de “stapan al scandalurilor de presa”, in acea perioada.
Premierul Angliei, Tony Blair, e cel care-l pune pe Mittal pe primele pa-gini ale prestigioaselor publicatii britanice. Blair avea nevoie de bani, Mittal stia sa-i faca. Premierul britanic intra in hora privatizarilor din Romania trimitand o scrisoare catre Adrian Nastase, in care il preamareste pe printul indian si-l recomanda drept omul potrivit pentru otelaria potrivita, combinatul de la Galati.
Presa din Anglia, dupa ce sesizeaza ca Mittal a finantat partidul laburist al premierului britanic, sare ca arsa.
Vrea si ea Watergate-ul ei. Blair vrea originalitate si numeste fenomenul - Garbagegate, in cadrul unei conferinte de presa, titulatura care va fi folosita ulterior, pentru a descrie acest eveniment. Blair se disculpa, afirma ca are dreptul de a promova o afacere care e britanica 100%. Scandalul trece, faima lui Lakshmi insa ramane. Suflarea britanica stie acum de indianul din Rajasthan. Acest episod va fi mai degraba unul pasager, care nu va marca pe o perioada indelungata imaginea omului de afaceri. Capacitatea sa de a face bani si evolutia liniara a visului acestuia de consolidare a pietei siderurgice va marca mai degraba perceptia publica.
BBC puncta harnicia lui Lakshmi in a prelua ceea ce altii aruncau. A tot preluat, pana a ajuns sa controleze 10% din productia mondiala de otel, performanta la care a ajuns si ajutat de preluarea grupului Arcelor. Compania sa este acum de trei ori mai mare decat cel mai apropiat competitor.
Prezenta lui Lakshmi Mittal in presa a trecut intr-o alta era, aceea a maximelor financiare. In 2006, revista Forbes il situa pe locul cinci printre cei mai instariti oameni din lume, putin dupa fondatorul grupului IKEA. Revista ii estima averea la 32 miliarde dolari. Intre timp, a ajuns la 51 miliarde dolari. De aici incolo tot ce face industriasul din India e un maximum, cea mai scumpa casa, cea mai scumpa nunta, cel mai scump iaht. O pleiada de excentricitati, care l-au determinat pana si pe rusul Roman Abramovich, rasfatat al presei din acest punct de vedere inainte de atacul devastator al indianului, sa ceara o verificare a conturilor lui Mittal.
Poate presa indiana punctase bine. Otelarul isi traieste visul de maharajah. E cea mai bogata persoana din Marea Britanie. A cumparat o casa in Kensington, Londra, pentru 128 milioane de dolari. Nu casa in sine e o excentricitate, ci mai degraba faptul ca a impodobit-o cu marmura identica celei utilizate la constructia celebrului Taj Mahal. Nunta fiicei sale din Palatul Versailles l-a costat cel putin 55 milioane de dolari. Si aici nu a uitat sa invite un fastuos alai indian. Cele mai mari vedete de la Bollyood au venit sa intretina atmosfera.
Presa relata, in acel moment, ca el insusi a jucat intr-o piesa care simboliza povestea de amor in care ii era prinsa fiica, evident o productie marca Bollyood. Ramane de vazut cum va “indianiza” iahtul de 160 milioane de euro, pe care il va avea la dispozitie de-abia in 2009, avand in vedere modificarile cerute.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
