Gerţi a spus că, potrivit regulilor Organizaţiei Mondiale a Muncii numărul şomerilor este cu mult mai mare decât cei 1,5 milioane de ruşi care au raportat că nu mai au un loc d muncă după şase luni de criză financiară.
"Datele pe care le avem de la agenţia naţională de statistică, Rosstat, arată că numărul celor care nu au un loc de muncă sau care îşi caută de lucru este de circa 6 milioane de persoane", a spus Gerţi la postul moscovit de radio Ekho Moskvy.
Datele oficiale despre şomaj vor fi publicate la începutul săptămânii viitoare.
Rusia, a cărei economie a crescut în medie cu 7% în ultimii ani, şi-a schimbat norocul din cauza ieftinirii combustibililor pe piaţa internaţională, a crizei mondiale a creditelor şi a retragerii investitorilor din pieţele emergente.
Până în august 2008, economia Rusiei era catalogată ca fiind "supraîncălzită", având o rată a şomajului extrem de scăzută, la un nivel record de 5%, respectiv 4 milioane de persoane, în iulie-august 2008. De atunci, numărul acestora a crescut constant.
Creşterea economică din Rusia a încetinit la 6% în 2008 de la 8,1% în 2007 şi e de aşteptat să scadă cu 0,2% în acest an, guvernul urmând să lanseze un pachet de salvare de 200 miliarde dolari pentru a stopa o extinderea recesiunii.
Criza a afectat sectorul metalelor, al constricţiilor, vânzărilor cu amănuntul şi pe cel bancar, care crescuseră în ultimii ani cu peste 10%, companiile fiind nevoite acum să disponibilizeze o parte din angajaţi.
Rata şomajului continuă, totuşi, să se situeze la un nivel scăzut comparativ cu datele înregistrate în alte ţări emergente, iar analiştii se aşteaptă ca situaţia să devină o problemă abia când numărul şomerilor va depăşi 10 milioane de persoane.
Sursa: NewsIn
Un milion de ruşi au rămas fără locuri de muncă în decembrie
Publicat la 26.01.2009, 08:14:55
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
