money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Un nou complex rezidential in Baneasa, pentru persoanele cu venituri mari

Publicat la 17.05.2007, 13:09:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Un nou complex rezidential in Baneasa, pentru persoanele cu venituri mari

 

Investitorii străini în imobiliare se simt mai atrasi, în continuare, de proiectele rezidenţiale pentru oamenii cu venituri foarte ridicate. Clasa de mijloc, din păcate, este din nou ignorata.

Grupul francez Flash Consult Invest vrea să dezvolte un proiect rezidenţial pentru persoanele cu venituri mari în zona Băneasa, pe un teren de 64.000 de metri pătraţi. Construcţia celor 1.000 de apartamente va începe la sfârşitul anului acesta şi va costa 70 milioane euro, pe lângă cele 30 milioane de euro investiţi deja în teren. Proiectul va fi dezvoltat în parteneriat cu Immoeast, fiecare companie având o participaţie de 50%.

"Suntem aproape de a demara un proiect important în Bucureşti, ca locaţie cred că am găsit cea mai bună zonă în momentul de faţă, iar preţul terenului nu a fost chiar aşa de mic. Ne gândim să ridicăm şi o clădire de birouri, însă nu putem spune la cât se va ridica investiţia", a declarat pentru NewsIn Moshe Turgeman, reprezentantul companiei.

Moshe Turgeman a mai spus că strategia companiei prevede dezvoltarea proiectelor în mai multe oraşe, atât pe segmentul comercial, cât şi pe cel al spaţiilor de birouri şi rezidenţiale. Grupul francez intentionează să se extindă şi în Timişoara, dar nu în sectorul rezidenţial ci în domeniul centrelor comerciale. Flash Consult Invest va demara lucrări la o clădire turn de birouri în Piteşti, cu un spaţiu de 10.000 metri pătraţi, în care va investi circa 20 milioane euro.

Balonul imobiliarelor

Complexe rezidentiale sunt la modă mai ales în Bucureşti. Targetul principal al investitorilor îl constituie persoanele cu venituri mari şi foarte mari, clasa de mijloc fiind aproape în totaliate exclusă din planurile dezvoltatorilor. Cele mai multe investiţii se fac, în continuare, în nordul Capitalei, iar zona Pipera-Tunari este dominantă din acest punct de vedere, peste 20 de ansambluri rezidenţiale şi circa 400 de vile urmând a fi finalizate în următorii doi ani.

Lacul Plumbuita este o altă zonă aleasă de investitorii care sunt dipuşi să scoată din buzunar peste 250 milioane de euro, cu care vor fi construite 1.700 de apartamente. Este de înţeles rularea unor astfel de sume pe piaţa imobiliară din Capitală, o estimare realizată de compania imobiliară Escop în luna aprilie aratând că preţul proprietăţilor va creşte, în următorii cinci ani, cu cel puţin 50% în funcţie de locaţie şi proiect.

Segmentul cel mai dinamic al pieţei rezidenţiale, se mai arată în analiza Escop, va fi cel al pieţei rezidenţiale pentru apartamentele destinate clasei de mijloc care va plăti între 1000 şi 1800 euro pentru metrul pătrat construit! Se presupune astfel că o sumă cuprinsă între 100.000 euro şi 150.000 euro pentru o locuinţă modică este accesibilă pentru o mare parte a populaţiei.

Cu toate acestea, cele mai multe tranzacţii pe piaţa imobiliară au loc tot cu vechile "cutii de chibrituri", preţul acestora crescând considerabil în ultimii ani. Autorităţile nu au nicio soluţie care să contracareze această evoluţie halucinantă pe piaţa imobiliară, investiiţiile realizate prin ANL fiind insuficente şi de multe ori la acelaşi nivel de preţ cu al dezvoltatorilor privaţi. 


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite