Google Doodle-ul, apărut de vineri seară pe google.ro, în care sunt prezentate personajele din "Star Trek" sub forma literelor din numele motorului de căutare, în mai multe scene, care se succed la comenzile utilizatorului, în timp ce pe fundal se aude permanent coloana sonoră din serial compusă de Alexander Courage, este cel mai complex de până acum. Personajele apar mai întâi la bordul Starship Enterprise, după care două dintre ele se teleportează şi ajung pe o planetă unde sunt atacate de un extraterestru, pe care îl nimicesc revenind pe navă, toate acestea numai prin click-uri pe anumite obiecte din imaginile prezentate. La final, imaginea este cea a cerului înstelat pe care se vede trecând nava, în urma ei apărând scris "Google" cu litere galbene.
"Star Trek: Seria originlă" a debutat în Statele Unite la NBC pe 8 septembrie 1966, fiind transmisă în Canada cu câteva zile mai înainte. Creat de Gene Roddenberry şi avându-l în rolul principal pe William Shatner în rolul Căpitanului Kirk, această serie descrie povestea echipajului unei nave spaţiale şi a misiunii de cinci ani a acesteia de a ajunge acolo unde "nici un om nu a ajuns vreodată".



