Energia electrică estimată a fi produsă prin activitatea proiectului este de aproximativ 608 GWh anual, când proiectul este complet operaţional, potrivit formularului-document de descriere a proiectului, publicat de Ministerul Mediului.
Prin înlocuirea producerii de energie electrică pe bază de combustibili fosili din reţeaua electrică naţională din România se vor reduce aproximativ 560.000 de tone de CO2 pe an, se mai arată în document Proiectul este dezvoltat de S.C. Alpha Wind S.R.L. şi SC CAS Regenerabile SRL, două societăţi româneşti în care este prezent grupul austriac Verbund.
Construcţia parcului, pentru care s-au emis deja mai multe avize, va începe la jumătatea anului viitor (iunie), iar primele cantităţi de energie vor fi livrate în sistem în ianuarie 2012. Alături de cele 77 de turbine eoliene, investitorul va construi şi staţia de transformare care va conecta parcul eolian la sistemul energetic naţional. La începutul lui 2012, parcul va avea o capacitate de 99 MW, urmând ca aceasta să fie sporită cu 60 MW la jumătatea anului şi cu alţi 42 MW la începutul lui 2013.Lucrările vor fi finanţate cel mai probabil prin contribuţia firmei-mamă din Austria.
Un nou parc eolian va fi construit în Dobrogea
Publicat la 02.08.2010, 07:47:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
