Cinci persoane se aflau izolate în seara zilei de miercuri, 11 martie, în Aeroportul Internaţional „Traian Vuia“ din Timişoara, într-un spaţiu special pentru persoanele suspecte de infecţie cu coronavirus. Este vorba despre o tânără care a venit la Timişoara marţi seara, 10 martie, de la Nuremberg, şi despre alte patru persoane care s-au îmbarcat de pe aeroportul din Charleroi. Cu toţii au trecut înainte în Italia, iar pentru că zborurile directe din această ţară către România au fost anulate, oamenii au căutat variante ocolitoare de a ajunge în Timişoara. Printre cei izolaţi la aeroport se află şi o tânără de 22 de ani, din Timişoara, care a venit cu avionul din Nuremberg. A prins unul din ultimele zboruri din Germania, pentru că, din 11 martie, Germania a decretat trei regiuni cu cod roşu de coronavirus: Baden Wurtenberg, Bavaria şi Westfalia de Nord.   Tânăra a plecat în Italia pentru un stagiu universitar, dar a prins o ţară aflată în plină criză de Covid-19. Ultimele trei săptămâni a fost nevoită să stea în carantină, alături de alte colege. A stat la Verona, o localitate care nu se afla printre cele aflate sub cod roşu, iar după ce s-a sfătuit cu familia, a decis că este mai bine să revină în România. Pentru că zborurile între Italia şi România au fost anulate, fata a căutat variante de a ajunge acasă şi a găsit un zbor de la Bergamo spre Nuremberg, iar de acolo, a doua zi, putea lua avionul spre Timişoara. Ajunsă în Germania, timişoreanca a trecut prin filtrul instituit în aeroport, a completat formularul pe care a specificat „tranzit“ şi a răspuns întrebărilor Poliţiei, iar a doua zi s-a îmbarcat. Fata spune că printre cei cu care a călătorit, a văzut şi câteva persoane pe care le-a observat şi în aeroportul din Italia, semn că şi acestea au ales să tranziteze Germania în drum spre casă.   Articolul integral pe ADEVĂRUL