Un nou "succes" marca DNA Oradea. Episcopul a fost lăsat în pace
Publicat la 22.01.2019, 11:06:27
Investigaţia, care îl avea în vedere nu doar pe PS Sofronie, ci şi pe alţi mai-mari ai Episcopiei, a fost declanşată în toamna anului 2014, dar primul semn despre existenţa ei a devenit public abia pe 19 septembrie 2016, când echipe formate din procurori ai DNA Oradea, poliţişti şi specialişti ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Oradea au descins pentru percheziţii concomitent la sediul Eparhiei şi la Mănăstirea Izbuc.
În acea zi DNA a emis prin Biroul de presă un comunicat ce spunea doar că ancheta vizează "suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2014-2016". Tot în acea zi, Episcopia a transmis, şi tot prin Biroul de presă, că "au fost puse la dispoziţia organelor de cercetare toate documentele solicitate, nu au fost ridicate obiecte şi nu au fost identificate valori sau sume nejustificate", adăugând că procurorii nu au precizat calitatea procesuală a episcopului Sofronie ori a altui slujbaş. "Nedorind a prejudicia în vreun fel rezultatele cercetărilor", ulterior reprezentanţii Eparhiei n-au mai dat nicio altă declaraţie.
Articolul integral pe BIHOREANUL
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Undă verde pentru motocicliști pe benzile de autobuz! Se schimbă și regula pentru mersul printre coloanele de mașini

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
