money.ro
Actualitatemoney.ro

Un număr de 47 de imobile din clasa I de risc sunt incluse în programul de consolidare pentru 2009

Publicat la 28.04.2009, 17:01:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Un număr de 47 de imobile din clasa I de risc sunt incluse în programul de consolidare pentru 2009

Programul guvernamental de consolidare a imobilelor prevede, pentru anul 2009, consolidarea a 47 de blocuri încadrate în clasa I de risc seismic, iar suma alocată de la buget este de 10 milioane de lei, a declarat marţi ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga.

"Am prins în programul pe anul 2009 toate cele 47 de clădiri din ţară care îndeplinesc condiţiile legale", a declarat ministrul.

Potrivit lui Blaga, sunt în execuţie lucrări de consolidare la şapte clădiri, din care patru se află în Capitală. La alte 19 clădiri urmează să fie contractate lucrările de execuţie pentru consolidare, iar dintre acestea 14 se află în Bucureşti. Pentru 13 clădiri există proiecte de lucrări de consolidare, din care zece sunt în Bucureşti, iar pentru alte opt imobile urmează să fie contractată proiectarea lucrărilor de consolidare, şapte dintre acestea fiind în Capitală.

Suma alocată pentru consolidare în 2009 este de 10 milioane de lei, din care peste şase milioane revin imobilelor din Capitală.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite