Un plan de relansare va fi prima măsură a preşedintelui Barack Obama
Publicat la 07.11.2008, 22:49:32
Preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat că prima sa măsură ca preşedinte va fi implementarea unui nou plan de relansare economică.
"Avem nevoie de un plan de salvare pentru clasa de mijloc", a spus el, la prima sa conferinţă de presă ca preşedinte ales, alături de nume mari ale economiei, ca Paul Volcker, Robert Rubin şi Larry Summers, toţi candidaţi pentru funcţia de secretar al Trezoreriei.
"O altă urgenţă este extinderea ajutorului de şomaj pentru cei care nu-şi pot găsi de lucru în aceată economie slăbită", a spus el. "Un plan de relansare fiscală care să ajute economia să pornească din nou este necesar de mult timp. O vom face".
"Imediat după ce preiau funcţia de preşedinte, voi ataca frontal această criză economică, luând ntoate măsurile necesare pentru diminuarea crizei creditului, ajutarea familiilor muncitorilor şi restabilirea creşterii şi prosperităţii", a spus el, în prima sa conferinţă de presă de la alegere.
"Criza devine globală, este necesar un răspuns global", a subliniat Obama.
Obama speră că membrii Congresului vor adopta rapid un plan de relansare, Dacă nu se va întâmpla aşa, el a anunţat că "prima măsură" a sa ca preşedinte va fi un astfel de plan de relansare.
De asemenea, a promis să ajute industria de automobile americană, pe care a numit-o "coloana vertebrală a industriei americane", în condiţiile în care numărul unu, General Motors, a anunţat vineri că riscă să aibă probleme de lichidităţile anul viitor.
Obama a subliniat că 1,2 milioane de slujbe s-au pierdut anul acesta şi că există peste zece milioane de şomeri. "Ne confruntăm cu cea mai mare problemă economică a vieţii noastre, sunt necesare acţiuni urgente", a spus el.
"SUA au un singur guvern şi un singur preşedinte pe rând. Am discutat cu George W. Bush, apreciez angajamentul său pentru a se asigura că suntem pe deplin informaţi", a declarat Obama. El i-a mulţumit lui Bush pentru invitaţia la Casa Albă, pe care a spus că o va onora după ce va deveni preşedinte.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





