Marius Minea este lider al Tineretului Naţional Liberal din Iaşi şi unul dintre principalii sponsori pe persoană fizică a acestui partid. Conform unor documente oficiale publicate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Minea a donat partidului, pentru campania de la alegerile europarlamentare, suma de 1,14 milioane de lei.
În vârstă de 30 de ani, Marius Dănuţ Minea este de profesie chimist şi lucrează la Apavital, operatorul de apă din judeţul Iaşi. De acolo, potrivit declaraţiei sale de avere, Minea a încasat în ultimele 12 luni (declaraţie publicată în iunie 2019), 36.741 de lei. Minea este şi consilier judeţean, funcţie pentru care a fost retribuit cu 11.667 de lei.




