„Proiectul prevăzut în trei etape de realizare pe parcursul a 6-9 ani este în faza de Plan Urbanistic General. Detalii mai concrete vor fi stabilite după aprobarea acestuia şi întocmirea tuturor studiilor de fezabilitate şi obţinerea finanţării, ce va fi reprezentată în mare parte de fonduri europene“, au spus reprezentanţii Primăriei Capitalei, citați de zf.ro. Valoarea proiectului nu a fost stabilită în prezent.

 

Obiectivele primăriei pentru B-dul Unirii vizează inclusiv renunţarea la 30% din circulaţia autovehiculelor în favoarea pietonilor şi bicicletelor şi limitarea vitezei vehiculelor. Scăderea ponderii circulaţiei autovehiculelor se va face treptat, în etape, până la dedicarea acestora pentru transportul public nepoluant.

 

În ceea ce priveşte locurile de parcare, se vor elimina parcajele supraterane şi se va construi o parcare subterană cu trei niveluri şi peste 1.000 de locuri sub Piaţa Constituţiei. În mai multe oraşe mari europene, în special în Germania, primăriile au renunţat la parcările supraterane în favoarea celor subterane pentru a creşte suprafaţa spaţiilor verzi.

 

Odată cu modernizarea bulevardului, vor fi reabilitate şi fântânile arteziene de pe acesta, proces care a fost deja demarat. În plus, primăria recomandă amenajarea gradenelor Palatului Parlamentului, deschise către spaţiul public din Piaţa Constituţiei.

 

Potrivit Primăriei Capitalei, numărul arborilor va creşte de la 755 la 930, dar 52 vor fi transplantaţi, iar 42 vor fi desfiinţaţi, iar alţi 251 sunt plantaţi. Chiar şi aşa, având în vedere vârsta de circa 30 de ani a arborilor, tăierea chiar şi a unuia singur reprezintă o pierdere mare pentru spaţiul verde din zona centrală.

 

Principala intersecţie de pe Bulevardul Unirii este în Piaţa Unirii, considerată un punct cheie al Bucureştiului. Aici se intersectează principalele magistrale de metrou din Capitală, pe care circulă zilnic mai mult de 500.000 de oameni.

 

Bulevardul Unirii din Bucureşti este şi astăzi una dintre cele mai scumpe zone din oraş.

 

Cu o lungime de circa 3,5 kilometri, între Piaţa Constituţiei şi Piaţa Alba Iulia, fostul bulevard „Victoria Socialismului“ are în prezent aproximativ 6.000 de apartamente spaţioase, cele mai multe de trei şi patru camere, care pot fi evaluate la peste un miliard de euro, acesta fiind cel mai scump proiect rezidenţial realizat vreodată în România.

 

Bulevardul are în acea zonă poate cel mai lat trotuar din Bucureşti şi spaţii comerciale largi, unele dispuse chiar şi pe două niveluri. Cu toate acestea, zona nu s-a dezvoltat aproape deloc din punct de vedere comercial, lipsa locurilor de parcare fiind unul dintre motive.

 

O altă problemă a zonei este legată de oamenii străzii care „locuiesc“ şi ei la Unirii. Dacă vara aceştia aleg, în general, să doarmă în aer liber, pe băncile de pe bulevard, pe timpul iernii ei caută căldura scărilor de bloc, potrivit asociaţiilor de proprietari de pe B-dul Unirii.

 

Potrivit proiectului, împreună cu ridicarea gradului de confort urban, cum ar fi iluminatul public corespunzător, se va descuraja infracţionalitatea.