money.ro
ActualitateMoney.ro

Un proiect de lege al PSD şi PDL propune suspendarea ratelor la bănci pentru săraci

Publicat la 30.08.2011, 20:09:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Un proiect de lege al PSD şi PDL propune suspendarea ratelor la bănci pentru săraci

Familiilor cu rate la banci şi cu o situaţie de săracie extremă, adică nu au mai mult de 4 lei pe zi de persoană pentru alimentatie, li se pregăteşte ceva. Mai mulţi parlamentari vor ca băncile să le suspende ratele timp de 3 ani până la reglementarea situaţiei financiare a acestora.

 

Potrivit actului normativ, ratele nevoiaşilor ar urma să fie suportate de stat, din rezerva Băncii Naţionale. Bancherii spun că legea ar fi o aberaţie, în vreme ce oamenii de rând sunt sceptici.

 

Iniţiatorii proiectului, deputaţi PSD şi PDL, îşi dau seama acum, după ce legea a intrat în Parlament, că au propus ceva irealizabil. Unii nici nu mai ştiu de ce au făcut-o, alţii nici măcar nu-şi mai asumă proiectul.

 

Din solidaritate, iniţiatorii propun ca toţi cei care au un venit lunar mediu să-i sprijine pe cei săraci, iar firmele să le pună la dispoziţia terenuri, în cazul în care au rămas fără casă. Proiectul se află în comisiile Senatului.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite