Alexa Mitriţă fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pe 23 noiembrie 2017, alături de fostul primar din Broşteni, judeţul Suceava, alţi funcţionari ai aceleiaşi primării, dar şi de avocata ieşeană Nela Chiba.   Mitriţă şi-a executat pedeapsa în Penitenciarul Iaşi, el beneficiind şi de recursul compensatoriu pentru a putea fi eliberat condiţionat.   Decizia iniţială a fost luată la începutul lunii, de Judecătoria Iaşi, fiind menţinută acum două zile de Curtea de Apel Iaşi. Afaceristul ieşean a fost acuzat că a pus mâna pe o suprafaţă imensă de teren, aproximativ 2.300 de hectare de pe raza Ocolului Silvic Broşteni, judeţul Suceava.   Pământul face parte din domeniul regal şi a fost revendicat încă din 2005 de către ASR Paul de România, un personaj implicat, la rândul său, în multe retrocedări dubioase, în ultimii ani. În rechizitoriul DNA se menţionează că, între 2009 şi 2011, primarul de atunci al Broşteniului l-a favorizat pe Alexa Mitriţă pentru a obţine acea pădure. Citeste mai mult: adev.ro/q9eden