Șeful de tren sucevean Vasilică Săvuț a găsit o borsetă pe peronul gării din Iași în timp ce aștepta garnitura pe care urma să intre în serviciu, relatează Monitorul de Suceava.
”M-am apropiat și am ridicat borseta. La mică depărtare erau un domn și o doamnă și am mers la ei. Am deschis borseta și am văzut că era plină cu bani. Ca să fiu sincer, mi-au tremurat picioarele. Am mers mai apoi la Poliția TF din Iași și am predat borseta, în care erau circa 43.000 de lei”, a mărturisit șeful de tren.
La scurt timp, a apărut și păgubitul, care i-a mulțumit ceferistului pentru gestul de a preda borseta cu bani la poliție. Bărbatul și-a dat seama că a uitat borseta pe bancă abia după vreo jumătate de oră, în timp ce încerca să-și cumpere doi covrigi.
Vasilică Săvuț, care lucrează la CFR de 32 de ani, nu este la primul gest de acest gen. În urmă cu aproximativ 6 ani a găsit o borsetă în care se aflau 40.000 de dolari. Ca și acum, a predat bunul găsit la Poliție.



