money.ro
Actualitatemoney.ro

Un test al sistemului de apărare antirachetă a eșuat

Publicat la 06.07.2013, 09:30:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Un test al sistemului de apărare antirachetă a eșuat

Acest costisitor sistem de interceptare a rachetelor, aflat la sol, a ratat toate testele la care a fost supus cu începere din 2008.

 

Obiectivul exerciţiului de vineri a constat în lansarea unei rachete antirachetă de la baza aeriană Vanderberg (California) care să intercepteze o rachetă balistică lansată de la baza americană Kwajelein, din insulele Marshall.

 

'Interceptarea nu a avut loc', a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei de apărare împotriva rachetelor, Richard Lehner, într-un scurt comunicat.

 

'Responsabilii programului vor examina în detaliu cauza ori cauzele anomaliilor ce au împiedicat o interceptare încununată de succes', a adăugat el.

 

Sistemul american de apărare antirachetă s-a confruntat cu numeroase probleme tehnice, testele sale fiind amânate după două eşecuri înregistrate în 2010.

 

Aproximativ 30 de rachete antirachetă sunt instalate în Alaska şi California, al căror cost total se ridică la 34 de miliarde de dolari. Ele sunt destinate să se opună unei eventuale ameninţări nord-coreene.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite