Compania Alphabet Inc a obţinut câştiguri financiare în mod intenţionat prin postarea a două videoclipuri pe site-ul YouTube, în care vicepremierul statului New South Wales era atacat. Filmuleţele au înregistrat aproximativ 800.000 de vizionări de când au fost postate în 2020.
Creatorul de conţinut Jordan Shanks a încărcat videoclipuri pe Youtube în care îl numea pe legislatorul John Barilaro ”corupt”, fără a cita dovezi credibile. De asemenea, îi ataca originile italiene, despre care judecătorul Steve Rares a spus că echivalează cu ”nimic mai puţin decât un discurs instigator la ură”.
Steve Rares a spus că Google şi-a încălcat propriile politici menite să protejeze personalităţile publice să fie vizate în mod incorect şi ”l-a alungat prematur pe domnul Barilaro din serviciul ales în viaţa publică, traumatizându-l în mod semnificativ”.
Barilaro a renunţat la politică la un an după ce Shanks a postat videoclipurile şi ”Google nu poate scăpa de răspunderea referitoare la prejudiciul substanţial provocat de campania domnului Shanks”, a evocat Rares.

