Piaţa neagră a ţigărilor a ajuns, în septembrie, la 24,4%, conform ultimului studiu al Companiei de cercetare Novel dat publicităţii de marii producători locali. Comerţul ilicit a scăzut faţă de nivelul record, de 36,2% din ianuarie ianuarie, dar este în creştere faţă de luna iulie, când a înregistrat 21,3%.
"Regresul fenomenului s-a datorat eforturilor concertate ale autorităţilor, definirii unei strategii de combatere a contrabandei şi evaziunii fiscale, precum şi schimbărilor apărute în cadrul de reglementare, spun producătorii. Ei atrag, totuşi, atenţia că ţigările confiscate nu ar trebui valorificate de către stat pentru că, astfel, se şubrezeşte piaţa legală şi se fac inutile toate eforturile de combatere a contrabandei.
O iniţiativă a senatorului PDL Adrian Bădulescu, adoptată de Senat prevede că ţigările de contrabandă confiscate trebuie să fie vândute de stat în magazine specializate. Astfel, ar urma să se aducă sume importante la buget.
Una din patru ţigări este de contrabandă. Producătorii: E ceva mai bine
Publicat la 21.10.2010, 10:31:41
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
