money.ro
Actualitatemoney.ro

Una dintre companiile lui Orban se pregateste de listare

Publicat la 23.08.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Una dintre companiile lui Orban se pregateste de listare

 “A fost demarata procedura de evaluare a terenurilor apartinand domeniului public al statului, aflate in administrarea companiei”, a declarat purtatorul de cuvint al CNACN SA Constanta, Adrian Pindici, citat de NewsIn. Compania a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 7,68 mil. euro (27,08 mil. lei) si un profit net de 0,71 mil. euro (2,53 milioane de lei), potrivit datelor publicate de Ministerul Economiei si Finantelor. Compania are un capital social de 10,158 milioane lei. In prezent, 80% dintre actiunile CNACN sunt detinute de stat, iar 20% apartin Fondului Proprietatea.

Administratia Canalelor Navigabile are in proprietate 31,4 milioane de terenuri aflate in zone administrate de primariile: Agigea, Basarabi, Castelu, Cernavoda, Corbu, Cumpana, Lumina, Medgidia, Mircea Voda, Navodari, Ovidiu, Poarta Alba, Saligny, Topraisar si Valul lui Traian. Evaluarea patrimoniului se face in vederea acordarii de masuri compensatorii pentru cei care si-au pierdut imobilele in mod abuziv, potrivit directorului general al CNACN SA Constanta, Ovidiu Cupsa. Aceasta se realizeaza ca urmare a intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, prin care s-au operat modificari ale anexei din Legea nr. 247/2005.

Ludovic Orban a anuntat, luna trecuta, ca va aduce la cota Bursei noua societati din portofoliu. Pe lista companiilor care vor fi listate se numara Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, Metrorex, Compania Nationala Aeroportul International Henri Coanda - Bucuresti, Compania Nationala Aeroportul International Bucuresti Baneasa - Aurel Vlaicu, Aeroportul International Mihail Kogalniceanu - Constanta, Aeroportul International Timisoara-Traian Vuia, Administratia Canalelor Navigabile, Administratia Porturilor Dunarii Maritime si Administratia Porturilor Dunarii Fluviale.

Intermediarul listarii este firma de avocatura Bostina si Asociatii. Casa de avocatura va furniza asistenta juridica pentru organizarea procedurilor de selectare a intermediarilor si pentru modificarea actelor constitutive ale societatilor din cadrul proiectului, precum si consultanta in privinta derularii procesului de listare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite