Intre timp, decizia introducerii a fost luata, iar principalul argument l-a reprezentat rolul pe care l-ar avea in combaterea economiei subterane. Nu pot nega importanta oricarei decizii menite sa contribuie la reducerea economiei subterane, dar nici nu pot trece cu vederea faptul ca teoria economica si experienta altor tari in domeniul impozitarii forfetare arata ca nu trebuie, in niciun caz, neglijata inevitabilitatea aparitiei pe termen mediu a unui efect pervers, care consta tocmai in dezvoltarea economiei subterane. Este bine cunoscut faptul ca principalele cauze ale aparitiei si dezvoltarii economiei subterane sunt fiscalitatea si administratia publica, mai precis, un nivel prea inalt al fiscalitatii si rigiditatea excesiva si birocratica a reglementarilor si a controlului, exercitate de catre diversele institutii si organe ale administratiei publice.
Daca, in perioadele de avant economic, politicile de atac impotriva economiei subterane isi pot permite instrumente fiscale complexe - nu numai cu efecte intarziate, ci si cu costuri sociale asumate, de tipul cotei unice -, criza impune o viziune diferita. Ceea ce devine esential in perioadele de criza este reglarea fiscalitatii la un nivel la care sa permita, in mod real, aparitia unui echilibru intre pierderile pe care le provoaca societatii economia subterana si costurile pe care le plateste societatea in lupta impotriva acesteia.
Fara un astfel de echilibru, pericolul aparitiei efectelor perverse este iminent. Este greu de imaginat ca, intr-o perioada in care microintreprinderile si firmele de servicii sunt la un pas de disparitie, ca urmare a caderii pietei si a neonorarii in cascada a platilor facturate, nu vor fi multiplicate practicile evazioniste nu doar de inspiratie infractionala, ci, pur si simplu, din incapacitate de plata. Evaziunea va deveni, volens-nolens, o solutie de supravietuire in perioada crizei. Din pacate, ultimii ani au demonstrat ca studiul politicii economice a devenit in Romania o stiinta a efectelor perverse, adica o stiinta care este nevoita sa analizeze mai mult efectele negative decat pe cele pozitive ale unor decizii.
In termeni populari, am spune ca politica economica romaneasca a crezut ca stie unde da, dar nu a stiut - sau putin i-a pasat - unde va crapa. In cele mai multe cazuri, «crapaturile» au fost atat de mari sau de adanci, incat daunele pricinuite unor domenii de activitate sau procesului de macrostabilizare nu numai ca au anihilat presupusul efect pozitiv, dar au determinat chiar un regres fata de situatia anterioara.
