E vorba de un număr mare de participanţi la Liberty Parade şi nu ne referim neapărat la succesul evenimentului, cât la voturile pe care politicienii se tem că le-ar putea pierde. Nu sunt puţine: la Liberty Parade (28 iulie), se aşteaptă circa 60.000 de participanţi. La festivalul Stufstock, care se va desfăşura în paralel în Vama Veche, se aşteaptă circa 20.000 de oameni, iar la concertul Jessie J, din Mangalia (28 iulie) vor veni circa 10.000 de fani. Dacă adăugăm şi spectatorii care vor participa la zilele oraşului Năvodari, din aceeaşi perioadă, ne apropiem de 100.000 de potenţiale voturi.
Punctul principal de interes rămâne însă Liberty Parade şi marea de oameni pe care reuşeşte să o strângă în fiecare an. Liberty Parade a reuşit, în 11 ani, să devină cel mai cunoscut eveniment dance de stradă din România. În 2001, la prima ediţie, au participat circa 5.000 de oameni, conform organizatorilor. În anii următori, numărul participanţilor a crescut vertiginos, ajungând ca, în 2011, peste 80.000 de petrecăreţi să danseze cu mâinile în aer, toată noaptea, pe plajă sau în camioanele viu colorate ale paradei.


