Dacă vă este cunoscut un anumit domeniu, poate ar fi oportună o investiţie privată, într-o afacere deja înfiinţată. Cel puţin pe asta se bazează şi Radu Georgescu, preşedintele GECAD.
Georgescu spune că piaţa de investiţii private ar putea deveni un instrument extrem de interesant spre care se vor duce jumătate din investiţia sa pe 2008. " Eu îmi despart investiţia în două de la bun început. O dată, în piaţa de capital, şi în al doilea rând într-o piaţă de investiţii private. Nu s-a discutat nimic despre acest subiect", spune preşedintele GECAD. "Îmi gândesc echivalentul unui venture capital pe care îl investesc în general în capital minoritar în companii pe care le urmăresc cu o investiţie de timp, recunosc, mai mica decât ar fi cazul. Investitia de timp este cel puţin la fel de importantă ca investiţia de bani, şi aici este foarte probabil ca în 2008 merg în a face public un fond de investiţii de genul acesta", mai spune Georgescu.
Piaţa de capital înseamnă în proporţie de 90% investiţii în industria de software pe pieţe externe pentru Radu Georgescu care merge atât pe segmentul de licenţiere, dar mai ales pe comerţul online. "Cred cu tărie că este de un mare viitor, comerţul online de abia a început pe piaţa globală şi se va dezvolta foarte mult, susţine Georgescu. Preşedintele GECAD se descrie ca un investitor riscant care merge pe un singur domeniu, industria IT. "Poate că nu sunt cel mai bun exemplu, eu sunt un tip riscant, am un profil foarte riscant de investiţie şi în paralel cu asta cunosc o industrie, deci sunt un jucător de nişă, cunosc industria IT, software".
Investiţiile private vor fi în anul 2008 extrem de atractive, mai ales că bursa românească va oferi o posibilitate de existenţă potenţialilor investitori. Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, spune, de asemenea, că potenţialul de dezvoltare este un element de speculat pentru investori. "Aş merge pe pre-IPO-uri, deci private equity, aş investi în întreprinderi care au potenţialul să se dezvolte şi vor veni la întalnire cu o piaţă de capital a anilor 2008-2009, cu fonduri de pensii şi recunoscute de piaţa internaţională", spune Pogonaru.
Unde investim în 2008 - Investiţiile private, profit de până la 200%
Publicat la 21.12.2007, 10:07:38
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



