Compania Grafton Recruitment, activa in domeniul recrutarii din Europa, a realizat un studiu privind nivelul salariilor din Europa Centrala si de Est in anul fiscal 2013/2014. Studiul releva schimbarile care au loc pe piata fortei de munca.

 

Potrivit studiului, citat de Mediafax, cel mai bine platite locuri de munca in Romania sunt in domeniile inginerie si productie, servicii bancare si financiare, contabilitate si asigurari.

 

"In ultimii ani, piata muncii este intr-o continua schimbare. Informatiile oferite de cercetarea noastra cu privire la evolutia salariilor din diverse domenii de activitate din Romania si alte tari din Europa Centrala si de Est reprezinta fundatia in baza careia analizam si selectam cei mai buni candidati pentru clientii nostri", a declarat Robert Kicsi, country manager Grafton Recruitment Romania, citat de incont.ro.

 

Domeniul ingineriei si productiei este puternic influentat de productia de automobile in toate tarile din Europa Centrala si de Est. In acest domeniu, Romania se afla pe primul loc in regiune, in conditiile in care un inginer automatist are cel mai mare salariu din regiune, de 30.000 de euro pe an, in comparatie cu Turcia - 26.000 de euro si Cehia - 24.000 euro anual.

 

Peste tot in Europa, bancile au fost supuse deja unui proces de restructurare si de reducere a costurilor. La salarii in acest domeniu, Romania are cel mai bine platit settlements manager, cu 67.000 de euro/ an, fiind indeaproape urmata de Ungaria cu 60.000 euro si Slovacia cu 36.000 de euro.

 

Domeniul contabil si cel al asigurarilor a fost relativ stabil in ultimul an, neinregistrandu-se o crestere a salariilor. Romania se claseaza pe locul doi cu un salariu de 108.000 de euro pe an, pe care il primeste un director financiar, pe locul intai aflandu-se Polonia cu 145.960 de euro pe an.

 

Articolul integral pe incont.ro