Ultima modificare de preţ (12 bani la benzină şi 9 bani la motorină) a fost realizată la numai o zi după ce grupul Petrom a prezentat rezultatele financiare obţinute anul trecut, iar oficialii companiei au precizat că politica Petrom de creştere a preţurilor va fi una moderată şi care se bazează pe cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, politica fiscală şi competiţia de pe piaţa locală, scrie Capital.ro
În prezent, preţul mediu, la staţiile Petrom, al unui litru de benzină este cuprins între 5,59 lei şi 5,82 de lei. Menţionăm faptul că, începând din primăvara anului trecut, Petrom a luat decizia de a nu mai publica pe site-ul propriu preţurile de referinţă, ci preţurile din fiecare staţie. Preţurile pot varia de la o staţie la alta, dar nu mai mult de plus/minus 5% faţă de preţurile de referinţă.

