Această operaţiune ar putea avea loc până la sfârşitul anului în curs, a adăugat László Balássy, director administrativ şi director operaţional al Citibank Ungaria.
Emisiunea de eurobonduri a fost administrată de Citi şi ING.
Majoritatea emisiunii, în valoare de un miliard de dolari, a fost vândută investitorilor non-speculativi, precum fondurile private care consideră aceste eurobonduri drept investiţii pe termen lung, a precizat Balássy pentru cotidianul Napi Gazdaság.
Ungaria a plasat obligaţiuni în euro de 1 miliard de euro, potrivit datelor publicate de agenţia ungară de administrare a datoriei publice, însă cererea a părut una dezamăgitoare, susţin analiştii, care compară emisiunea cu cele realizate de alte state din regiune.
Este prima ieşire pe pieţele private de capital a unei ţări din regiune care a fost salvată de ajutorul Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. În afară de Ungaria, alte state membre ale UE care au primit pachete de ajutor sunt România şi Letonia.
Randamentul la care au fost plasate eurbondurile a fost de 395 de puncte de bază (3,95 puncte procentuale) peste nivelul mediu al ratelor dobânzilor din piaţa interbancară a zonei euro, în marja inferioară a intervalului de 400 +/- 5 puncte de bază fixat orientativ de agenţia ungară de administrare a datoriei publice. La emisiunea anterioară de eurobonduri ungureşti, marja a fost de circa 435 puncte de bază.
Obligaţiunile, care au un cupon de 6,8% şi maturitate de cinci ani, s-au vândut la un preţ echivalent cu 99,835% din valoarea nominală.
Emisiunea, intermediată de Citi şi ING, a fost suprasubscrisă de aproape trei ori, atrăgând 190 de oferte în valoare totală de 2,9 miliarde euro.