Compania indiană a ales iniţial Ungaria pentru investiţie, statul ungar promiţând subvenţii de cel puţin 1 miliarde de forinţi (peste 4 milioane euro). Noua fabrică, programată să intre în funcţiune în iunie 2009, urma să aibă o capacitate de 7 milioane de anvelope pe an şi ar fi creat 900 de locuri de muncă.

Însă Apollo Tyres a decis săptămâna trecută să nu mai facă fabrica la Gyongyos, oraş în nordul Ungariei, şi a început să caute alt amplasament, în Ungaria sau în altă parte, potrivit Portfolio.hu.

Motivul principal al schimbării de atitudine este percepţia indienilor că nu sunt doriţi în Gyongyos, după ce a fost anunţat un referendum local care să arate dacă populaţia vrea sau nu această investiţie.

Totuşi, în ciuda acestor factori subiectivi, fabrica ar putea încă fi realizată în oraşul maghiar ales iniţial, un misterios "important oficial" anunţând că Gyongyos nu a ieşit din cărţi pentru investiţia indiană, arată Portfolio.

Vineri, un purtător de cuvânt al agenţiei slovace pentru investiţii a declarat portalului de ştiri ungar index.hu că Slovacia ar putea atrage investiţia indiană.

"Aş vrea şi eu să ştiu", a fost răspunsul unui oficial de la agenţia ungară pentru investiţii, întrebat despre ce ar putea oferi Slovacia şi ce alt oraş ar putea fi ales pentru investiţia indienilor de la Apollo, mai arată Portfolio.

Sursa: NewsIn