“Vom micsora impozitele cu 1.000 miliarde forinti (3,5 miliarde euro) si le vom majora cu aceeasi suma, in alta parte”, a anuntat Ferenc Gyurcsany. Premierul ungar a propus si diminuari “importante” ale impozitelor pe salarii si pentru contributiile sociale, simultan cu o reducere “radicala” a facilitatilor fiscale de care beneficiau anumite paturi ale populatiei. Gyurcsany ia in considerare, de asemenea, impozitarea averii si o majorare a Taxei pe Valoarea Adaugata (TVA), aflata in prezent la nivelul de 20%. Produsul Intern Brut al Ungariei ar putea sa scada cu 2,5%, la 3% in 2009, iar inflatia sa se tempereze la 2,5‑3%, in ritm anual, indicase miercuri premierul ungar. Initial, guvernul miza pe o scadere a PIB‑ului cu 0,9% si pe o inflatie de 4,5%. Ungaria, afectata grav de criza financiara, a obtinut in octombrie un credit de 20 miliarde euro de la Fondul Monetar International (FMI), de la Banca Mondiala (BM) si de la Uniunea Europeana (UE). Totodata, pentru a veni in sprijinul sistemului bancar, la mijlocul saptamanii trecute banca centrala ungara si banca centrala elvetiana au semnat un acord swap euro-franci elvetieni, care va contribui la cresterea nivelului de lichiditate in moneda elvetiana, detinuta de catre bancile comerciale ungare. (M.M.)


