money.ro
Actualitatemoney.ro

Ungaria: Ninsoarea continuă să provoace perturbări

Publicat la 17.03.2013, 11:12:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ungaria: Ninsoarea continuă să provoace perturbări

Autostrada M1, care asigură o legătură majoră între Budapesta şi frontiera austriacă, a fost deschisă pentru rafic în ambele direcţii sâmbătă seara, dar porţiuni ale acesteia au fost reînchise imediat, relatează MTI.

 

Autostrada a fost închisă în urma unor ninsori puternice, joi şi vineri, care au blocat aproximativ 14.000 de persoane în circa 4.000 de vehicule. De asemenea, aproximativ 2.700 de camioane formau o coloană pe o distanţă de 45 de kilometri între Gyor şi Tatabanya, în vestul Ungariei, a anunţat într-o conferinţă Gyorgy Kossa, comandantul serviciilor de pompieri.

 

El a precizat că la operaţiunile de salvare au participat peste 2.000 de pompieri, peste 1.000 de voluntari şi membri civili din cadrul apărării. Kossa a subliniat că nicio persoană nu a murit sau a suferit răniri.

 

Poliţia a anunţat sâmbătă după-amiaza că 31 de localităţi erau izolate, iar 57 de drumuri erau total impracticabile, în timp ce alte 41 de drumuri erau blocate parţial de nămeţi.

 

În numeroase zone, poliţia a interzis rezidenţilor să părăsească localitatea.

 

De asemenea, 91 de localităţi se confruntau cu probleme în alimentarea cu energie electrică.

Poliţia i-a avertizat pe şoferi că drumurile pot prezenta porţiuni periculoase, acoperite de polei, inclusiv duminică.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite