Reunite în proiectul „Unindu-ne forţele împotriva datoriei", măsurile de consolidare fiscală anunţate ieri de Executivul de la Budapesta au ca prim obiectiv reducerea datoriei publice a statului la 65 - 70% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2013, de la nivelul de 82% din PIB înregistrat la sfârşitul lui 2010. „Trebuie să facem toate modificările necesare pentru a rupe cercul vicios din ultimii opt ani", a declarat ieri Gyorgy Matolcsy, ministrul maghiar al Economiei, citat de portalul hvg.hu. Acesta a subliniat faptul că nivelul ridicat al datoriei este cauzat de cheltuielile prea mari cu ajutoarele sociale. Săptămâna trecută, vicepremierul mghiar Timor Navracsics a declarat că Guvernul de la Budapesta ar putea introduce în Constituţie pragul de 55-60% pentru datoria publică.
În acest sens, statul va tăia, între 2012-2014, bugetele pentru transporturile publice cu 610 milioane de euro, pentru învăţământul superior cu 330 de milioane, iar fondurile alocate municipalităţilor vor fi tăiate cu 1,02 miliarde de euro. De asemenea, vor fi reduse şi cheltuielile cu ajutoarele de şomaj, iar perioadele de concediu plătit pentru bugetari vor fi diminuate. De aici, maghiarii vor să câştige 2,3 miliarde de euro. Citește mai mult pe www.adevarul.ro
Ungaria taie la sânge cheltuielile bugetare
Publicat la 01.03.2011, 21:54:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
