money.ro
Actualitatemoney.ro

Ungaria va continua sa controleze cursul forintului fata de moneda europeana

Publicat la 02.03.2007, 15:29:05

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ungaria va continua sa controleze cursul forintului fata de moneda europeana

Banca centrală a Ungariei va continua să controleze cursul forintului faţă de euro, dar discută despre beneficiile pe care le-ar putea aduce un regim de evoluţie liberă a monedei ungare, a spus, vineri, un membru al consiliului de politică monetară al Ungariei, Judit Nemenyi, citat de Reuters.

Numirea unui nou guvernator la şefia băncii centrale a Ungariei şi comentariile analiştilor, potrivit cărora ar fi timpul pentru această măsură, au generat zvonul că se va schimba culoarul de tranzacţionare, de 30%, a forintului faţă de euro.
Forintul s-a apreciat, vineri, până la cotaţia de 252,60 forinţi/euro, pe fondul acestui zvon.

Responsabili ai băncii centrale a Ungariei au declarat, însă, pentru Reuters, că nu se pune problema schimbării culoarului de tranzacţionare a forintului, iar vestea a generat ieftinirea abruptă a monedei ungare, până la cotaţia de 254,22 forinţi/euro.
"Nu avem în plan, deocamdată, modificarea culoarului de tranzacţionare", a spus Judit Nemenyi.

O sursă apropiată premierului Ferenc Gyurcsany a confirmat spusele lui Nemenyi referitoare la cursul forintului. Pentru schimbarea gestionării cursului monedei ungare este nevoie de un acord între guvern şi banca centrală a Ungariei.

Potrivit unei a doua surse bancare, care şi-a păstrat anonimatul, banca centrală a Ungariei se gândeşte la flotarea liberă a forintului, dar momentul potrivit pentru această măsură nu a venit încă.

"Am discutat mai demult despre flotarea liberă a forintului, dar acum nu avem aşa ceva în plan", a declarat sursa anonimă citată de Reuters.
"În trecut, am sugerat că flotarea liberă a fornitului ar aduce avantaje, dar guvernul a respins categoric ideea", a mai spus reprezentantul băncii centrale a Ungariei.

Analiştii economici consideră că, deşi mişcarea este dorită pe piaţă, flotarea liberă a forintului nu este iminentă.
"Acesta nu este un moment bun pentru modificarea politicii Ungariei în ceea ce priveşte cursul valutar", a spus analistul Lars Christensen de la Danske Bank.

Unul dintre economiştii de la Unicredit, Gyula Toth a subliniat însă, că numirea lui Andras Simor la şefia băncii centrale a Ungariei ar putea reprezenta o ocazie pentru rediscutarea regimului ratei de schimb.

"Deşi guvernul ungar nu a fost de acord, mai demult, cu ideea schimbării culoarului de tranzacţionare a forintului faţă de euro, credem că numirea noului guvernator al băncii centrale a Ungariei îmbunătăţeşte considerabil relaţiile dintre guvern şi banca centrală, iar acest lucru ar putea însemna creşterea disponibilităţii guvernului de a accepta orice posibilă încercare a băncii centrale în acest sens", se spune într-un comentariu al lui Toth.

Economiştii şi responsabilii băncii centrale argumentează că lărgirea culoarului de tranzacţionare impune şi o ţintă de inflaţie, şi o ţintă a ratei de schimb, iar acestea sunt imposibil de respectat pe termen lung, deoarece ar putea ajunge antagoniste.

Menţinerea culoarului de tranzacţionare a forintului faţă de yen ar fi justificată, dacă adoptarea euro ar fi probabilă pe termen scurt, dar, cum acest pas este amânat tot mai mult, culoarul devine prea restrictiv, susţin analiştii, citaţi de Reuters.
Deficitul bugetar al Ungariei a crescut la aproape 10% din produsul intern brut (PIB) în 2006, ceea ce a convins guvernul ungar să renunţe la adoptarea euro în 2010.

Analiştii economici susţin că 2013 sau chiar 2014 ar constitui date mai probabile pentru trecerea Ungariei la moneda europeană.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite