"Avem o situaţie mai bună în termeni macroeconomici, sperăm să aducem salariile din sectorul bugetar la nivelul pe care îl aveau cu ceva ani în urmă. Acesta este unul dintre pariurile Cabinetului meu şi încercăm să-l câştigăm. Este în egală măsură o prioritate, iar una dintre priorităţi este să aducem «puţin zâmbet» pe feţele românilor. Nu este doar un semn de normalitate să manifeşti compasiune când este vorba de măsuri de austeritate şi consecinţele lor în plan social, dar este şi un semn bun pentru politicile economice pe care le avem în faţă. Pe scurt, încerc şi sper că vom vedea acest lucru întâmplându-se undeva până în vară, încerc, luând în considerare şi creşterea economică, să revenim la nivelul din trecut al salariilor", a spus Ungureanu, într-un interviu acordat jurnalistului David Frost pentru postul TV Al Jazeera English.
El a arătat că, în unele locuri, sunt oameni care protestează şi că există "o anumită oboseală", care poate fi observată pe plan social, din cauza măsurilor de austeritate.
"Dar eu cred că este uşor de gestionat şi remediul constă foarte mult în dialogul în sine: dialog cu diferite părţi ale societăţii româneşti care au fost profund afectate de măsurile luate de Guvernul anterior", a spus Ungureanu. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX
Ungureanu: Până în vară sper să aduc salariile la nivelul anterior. Este unul dintre pariuri
Publicat la 07.04.2012, 05:57:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
