money.ro
Piețe financiaremoney.ro

UniCredit neagă zvonurile din piaţă legate de pierderi de 5 miliarde euro

Publicat la 29.02.2008, 15:06:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
UniCredit neagă zvonurile din piaţă legate de pierderi de 5 miliarde euro

În cursul şedinţei de vineri, acţiunile UniCredit au recuperat o parte din pierderi, până la cotaţia de 4,86 euro, în scădere cu 2,7%.

"Negăm zvonurile unor posibile pierderi sau deprecieri ale activelor de 5 miliarde euro", a declarat un purtător de cuvânt UniCredit.

Acţiunile financiare s-au tranzacţionat în scădere, ca urmare a accentuării temerilor legate de perspectivele economice, precum şi a comentariilor preşedintelui băncii centrale americane, Ben Bernake, potrivit cărora unele bănci mici din Statele Unite ar putea da faliment.

Indicele DJ Stoxx al băncilor europene a înregistrat o scădere de 2,1%. Indicele FTSEurofirst 300 a coborât, de asemenea, cu 1,36%.

Cotaţiile acţiunilor bancare sunt sub presiune de câteva luni, ca urmare a pierderilor legate de criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat.

Acţiunile UBS, banca europeană cu cele mai mari probleme din criza creditelor, s-au tranzacţionat în scădere cu mai mult de 4%.

UniCredit s-a străduit să convingă investitorii că pierderile din expunerea la piaţa creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat au fost minime. Într-o prezentare din cadrul unei conferinţe financiare ce a avut loc în această lună la Milano, banca a precizat că expunerea sa a scăzut în al patrulea trimestru din 2007 la 170 milioane euro, faţă de 246 milioane euro în al treilea trimestru.

Expunerea directă la asiguratorii de obligaţiuni a scăzut la 20 milioane euro.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite