Vicepresedinte executiv al UniCredit Tiriac Bank, responsabil de divizia de retail, Zoltan Major spune că înainte de a demara campania de promovare numărul creditelor vândute scăzuse cu 50%.

Major admite că pe volume scaderea era şi mai mare, pentru ca sumele imprumutate de clienţi sunt mai mici. În opinia sa, în această perioadă, consumatorul se uită mult mai atent la capacitatea de plata.

Creditele de consum fără garanţii sunt înregistrate în bilanţul UniCredit Consumer Financing IFN, o societate ne-bancară în cadrul căreia Unicredit Bank are o participaţie de 35%. Deocamdată, UCFin îşi distribuie produsele prin reteaua teritoriala a bancii, dar are in proiect sa dezvolte si parteneriate cu retaileri. Major spune ca doar creditele de nevoi personale de mare valoare, garantate cu ipoteca, mai sunt inregistrate in bilantul bancii.

Vicepreşedintele Unicredit Ţiriac Bank este de părere că nu se poate vorbi de o supraindatorare a populatiei, in conditiile in care Romania are una dintre cele mai scazute ponderi ale creditului de retail in Produsul Intern Brut dintre statele din regiune.

Totuşi el consideră că o continuă deteriorare in continuare a economiei ar insemna si o crestere a somajului, care ar duce la un nou val de restante. Major spune ca UniCredit a restructurat credite reprezentand "cateva procente" din portofoliul total de retail.