UniCredit Ţiriac Bank a primit avizul BNR pentru noile norme de creditare
Publicat la 09.10.2008, 12:11:47
Băncile care acordau credite după normele proprii de creditare au depus, până luni, la BNR, noile norme de creditare a populaţiei. Băncile care nu aveau norme proprii de creditare, aplicând doar un grad de îndatorare de maxim 40% din venituri, au avut la dispoziţe doar 30 de zile pentru a transmite modificările la banca centrală.
Toate noile norme trebuie avizate de BNR. Potrivit noului regulament, băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, şi nu doar în funcţie de adeverinţa de salariu sau alte documente, precum în prezent. De asemenea, gradul maxim de îndatorare se va stabili diferenţiat pe categorii de clientelă, pe destinaţia şi tipul creditului.
La determinarea gradului de îndatorare vor fi luate în considerare riscul valutar, riscul de rată a dobânzii, precum şi posibilitatea de majorare a costului creditului provenind din comisioane şi alte cheltuieli din administrare prevăzute în contract.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
