Acţionarii UniCredit Ţiriac Bank ar putea decide, într-o şedinţă din 12 septembrie, intrarea băncii pe piaţa pensiilor private ca depozitar al fondurilor de pensii şi distribuitor de titluri de participare la fondurile de pensii, relatează NewsIn.
UniCredit Ţiriac Bank nu a făcut nici un demers oficial până în prezent pentru intrarea pe piaţa pensiilor private, şi nici nu va face înainte ca adunarea generală a acţionarilor să aprobe o hotărâre în acest sens, a precizat vineri, pentru NewsIn, un oficial al băncii.
Până în prezent, arbitrul pensiilor private (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private) a autorizat cinci bănci ca depozitar de fonduri de pensii obligatorii: BRD, BCR, Bancpost, ING şi Raiffeisen Bank România.
Acţionarii principali ai UniCredit Ţiriac Bank sunt Bank Austria Creditanstalt AG, cu 55,2% din capitalul social, Redrum International Investments BV, cu 20,17% din acţiuni şi Vesanio Trading Limited, cu o deţinere de 20,22%, ultimele două controlate de omul de afaceri Ion Ţiriac.
UniCredit Ţiriac Bank ar putea intra pe piaţa pensiilor private
Publicat la 11.08.2007, 09:25:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Curs valutar: cine îl stabilește și de ce fluctuează

Actualitate
Primele trenuri private noi intră în circulație pe ruta București–Brașov. Pot atinge 200 km/h!

Actualitate
Șoferii români pot susține examenul pentru TIR în limba română, în Germania! Ce se schimbă din 18 august 2026

Actualitate
Sindicaliștii de la metrou spun că luna viitoare se va opri circulația trenurilor

Actualitate
