Analiştii sceptici tranzacţionează acţiunile Yahoo Inc la o cotaţie cu 6,5% sub oferta neoficială făcută de Microsoft, însă unii analişti de pe Wall Street se aşteaptă ca cel mai mare producător de software din lume să majoreze oferta.

UBS a stabilit marţi preţul ţintă pentru acţiunile Yahoo peste oferta Microsoft, de 31 dolari/acţiune, iar Citi a anunţat că o majorare a ofertei este cel mai probabil dintre cele cinci scenarii pe care le-a presupus pentru rezolvarea problemelor dintre compania de software şi Yahoo.

Acţiunile Yahoo au închis şedinţa de marţi la o cotaţie de 28,98 dolari, cu mai mult de doi dolari sub preţul de 31 dolari/acţiune oferit de Microsoft săptămâna trecută. Cotaţia acţiunilor Microsoft a scăzut cu aproximativ 12% de la publicarea intenţiei de a prelua Yahoo, reducând valoarea ofertei alcătuite din 50% acţiuni şi 50% lichiditate, înaintată de companie.

UBS a stabilit însă o ţintă de 34 dolari pentru acţiunile Yahoo şi a transmis că Microsoft "va face tot ce este necesar pentru a încheia această afacere". "În cadrul unei încercări de preluare ostilă, cumpărătorul nu începe de obicei cu cea mai bună ofertă, cea finală, şi nu am fi surprinşi dacă Microsoft ar majora preţul, pentru a ajuta consiliul Yahoo să ia o decizie", a anunţat banca de investiţii.

Citi a stabilit o cotaţie orientativă de 31 dolari pentru acţiunile Yahoo, însă a anunţat că cel mai posibil deznodământ, cu o probabilitate de 40%, este ca Microsoft să majoreze oferta şi să încheie afacerea după ce Yahoo a refuzat oferta iniţială. "Putem presupune că Microsoft ar fi dispusă să mărească oferta", a declarat un analist din cadrul Citi, Mark Mahaney.

Sursa: NewsIn