Unii elevi dintr-o școală din Dâmbovița sunt nevoiți să stea pe podea la cursuri
Publicat la 18.09.2015, 07:41:05
Noul an școlar a început cu probleme în multe școli din țară. De exemplu, într-o școală din Dâmbovița elevii din clasele a IV-a și a V-a sunt nevoiți fie să stea în picioare la cursuri, fie pe podea pentru că băncile și scaunele nu au mai ajuns și pentru ei.
Conducerea școlii și-a dat seama că băncile pe care le comandase nu sunt de ajuns pentru toți elevii foarte târziu, și acest lucru din cauza faptului că școala este nouă.
Chiar dacă mobilierul necesar a fost comandat ulterior, elevii sunt nevoiți să mai îndure câteva zile umilința, până ajung băncile și la ei. Elevii din localitatea Pieptari își pun acum în ghiozdan, pe lângă caiete sau cărți și pături sau pernuțe, potrivit știrileProTv.ro.
Pentru ca elevii să scrie cât mai puțin din cauza poziției incomode în care sunt nevoiți să asiste la cursuri, profesorii și-au adaptat stilul de predare.
“Încercăm să ne descurcăm, să lucrăm mai mult la tablă... mai stăm și pe pernițe, mai avem două scaune, facem cu rândul, mai ieșim afară, mai facem și sport”, a declarat un profesor.
Conducerea inspectoratului școlar Dâmbovița a declanșat de urgență o anchetă și vrea să afle cine se face vinovat de situația elevilor.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
