Compania de asigurări Unita a lansat un pachet complex de asigurări, destinat în principal firmelor mici şi mijlocii, care acoperă majoritatea riscurilor la care patrimoniul, personalul şi activităţile IMM-urilor sunt expuse, a anunţat, joi seara, directorul general al Unita, Iulian Dumitru.
Poliţa de asigurare Business Class de la Unita, destinată IMM-urilor, este disponibilă în două variante, respectiv pachet standard şi pachet opţional. Produsul de acest tip a fost dezvoltat iniţial de Viena Insurance Group în Austria, apoi a fost recomandat diferitelor subsidiare din grup, a declarat Dumitru.
Prin intermediul pachetului standard, poliţa de asigurare Business Class poate asigura clădirile şi construcţiile unde societăţile îşi desfăşoară activitatea, bunurile întreprinderilor, pentru riscurile de incendiu şi alte pagube, precum şi bunurile casabile, pentru riscurile de crăpare şi spargere.
Unita a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2006, un volum de prime nete subscrise 184,2 milioane lei, cu 7,6% mai puţin faţă de perioada similară a anului precedent. Unita deţine, în prezent, o cotă de piaţă de 4,34%. Asigurările auto au reprezentat peste 81% din portofoliul companiei, în primele nouă luni din 2006, iar asigurările de incendii şi calamităţi naturale, circa 16%.
Unita a lansat un pachet de asigurari pentru firmele mici si mijlocii
Publicat la 24.11.2006, 07:56:10
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
