Unităţile Băncii Comerciale Române vor fi închise în zilele de 25 şi 26 decembrie 2007 şi pe 1 şi 2 ianuarie 2008, având un program scurt - de la 8:30 la 12:30 - în ultima zi a acestui an.

BCR mai anunţă că luni, 24 decembrie, unităţile băncii vor avea program normal de lucru cu publicul. Pe 31 decembrie, când şi-a fixat un program redus, banca va efectua toate operaţiunile curente cu excepţia plăţilor interbancare în lei şi valută, iar circuitele instrumentelor de debit vor fi modificate, considerând ziua de 28 decembrie ca ultima zi de prezentare şi decontare din 2007.

Unităţile BCR aflate în incinta complexelor comerciale îşi vor desfăşura activitatea conform programului de lucru pe care îl au acestea.

Sursa: NewsIn