Executivul UE a anunţat că a amendat compania italiană Eni, firma DuPont Co şi grupul Dow Chemical Co din Statele Unite ale Americii, precum şi firmele TosohCorp şi Kanto Denka Kogyo Co din Japonia, pentru participarea în cartel. Între 1993 şi 2002, companiile şi-au împărţit piaţa şi au aplicat fixarea preţurilor pentru cauciucul cu cloropren, folosit pentru fabricarea a numeroase produse industriale, precum furtunurile, prezervativele şi tălpile pantofilor, potrivit unei declaraţii a Comisiei Europene.
Eni a primit o amendă mărită cu 60%, pentru repetate încălcări ale legislaţiei. Compania italiană va trebui să plătească 132,16 milioane euro. Firma germană Bayer AG ar fi primit o amendă de 201 milioane euro, însă a primit în schimb imunitate deplină datorită faptului că a denunţat cartelul, potrivit Comisiei. Firma DuPont a fost amendată cu 59,25 milioane euro, din care Dow va trebui să plătească 48,67 milioane euro. Firma Denka a fost amendată cu 47 milioane euro iar Tosoh cu 4,8 milioane euro.
Comisia Europeană a anunţat că Tosoh şi DuPont/Dow s-au bucurat de o reducere a amenzilor pentru acordarea de informaţii folositoare anchetei. "Este dezamăgitor că industria producătoare de cauciuc încă nu şi-a învăţat lecţia în ce priveşte evitarea cartelurilor. E greu de înţeles cum acţionarii şi membri consiliilor de conducere pot tolera un astfel de comportament ilegal", a declarat comisarul european pe probleme de competiţie, Neelie Kroes.
Cauciucul cu cloropren este un tip de cauciuc sintetic ce poate fi deformat sub presiune, putând reveni apoi la forma sa iniţială.
Sursa: NewsIn
Uniunea Europeană amendează cartelul firmelor producătoare de cauciuc cu 243,2 milioane euro
Publicat la 05.12.2007, 12:42:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
