money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Uniunea Europeană reduce perspectivele creşterii economice pe 2008

Publicat la 21.02.2008, 11:07:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Uniunea Europeană reduce perspectivele creşterii economice pe 2008

În cadrul unei previziuni interimare semestriale, executivul Uniunii Europene a anunţat că ritmul de creştere economică ar putea fi mai lent din cauza crizei pieţelor financiare, a încetinirii acute a economiei Statelor Unite şi a scumpirii mărfurilor.

Creşterea preţurilor de consum în cele 15 state din zona euro, pe care BCE urmăreşte să o menţină imediat sub nivelul de 2%, va atinge o medie de 2,6% în acest an, faţă de 2,1% în 2007, susţinută de scumpirea alimentelor şi a energiei.

Însă Comisia a anunţat că, până la sfârşitul anului, inflaţia se va atenua din nou sub nivelul de 2% în zona euro, în cazul în care creşterea preţurilor la mărfuri şi alimente se va tempera.

"Riscurile inflaţioniste par acum mai echilibrate, însă sunt în continuare accentuate, iar creşterea estimărilor legate de inflaţie sunt o sursă de îngrijorare", a declart comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia.

BCE a trecut în prima parte a acestei luni de la o politică de înăsprire la una neutră, pe fondul intensificării semnalelor că economia încetineşte într-un ritm alert.

Însă nivelul record de 3,2% al inflaţiei din zona euro, atins în ianuarie, face dificil pentru instituţie să reducă dobânda de politică monetară pentru a susţine creşterea, după modelul adoptat de banca centrală americană, Federal Reserve.

Cu toate acestea, economiştii estimează că BCE va începe să reducă dobânzile în cel de-al doilea trimestru al anului, de la 4,0% la 3,5% până la sfârşitul anului.

BCE va publica noile previziuni legate de creşterea economică şi de inflaţie la începutul lunii martie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite