money.ro
Actualitatemoney.ro

UPC Romania numeste un nou director al diviziei Business

Publicat la 13.11.2008, 09:37:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
UPC Romania numeste un nou director al diviziei Business
Operatorul de comunicatii prin cablu UPC Romania l-a numit pe Mihai Struteanu in pozitia director al diviziei Business, anunta joi oficialii companiei.

Struteanu are o experienta de 16 ani in vanzari, lucrand in cadrul unor companii mari, precum Pepsi, Renault sau Vodafone, unde a ocupat pozitii de management.

Prin divizia Business, UPC Romania ofera solutii complexe de comunicatii pentru companii. Reteaua acopera 18 dintre cele mai importante orase din Romania, incluzand: Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Constanta, Iasi. 

Portofoliul UPC Business acopera toate segmentele de piata, de la companii mici si mijlocii pana la companii nationale si multinationale. Solutiile de comunicatii se adreseaza si verticalelor specifice de piata cum ar fi: sectorul bancar, transporturi, distributie si logistica, educatie sau administratie publica.

Divizia UPC Business este prezenta in 10 tari din Europa: Olanda, Austria, Elvetia, Irlanda, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Romania si Ungaria.

UPC Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 173,2 milioane euro, in crestere cu 16,2% fata de 2006, potrivit raportului financiar al UPC Holding BV, actionarul majoritar al companiei romanesti.

Operatorul local este unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata romaneasca de comunicatii prin cablu, avand in prezent 1.3 milioane de clienti in aproximativ 200 orase.

Compania a fost achizitionata de catre UPC Holding BV in octombrie 2005 pentru suma de 338,2 milioane euro.

Actionarul majoritar al UPC Holding BV este Liberty Global (NASDAQ: LBTYA, LBTYB si LBTYK), furnizor de comunicatii prin cablu oferind servicii video, voce si acces la Internet. Compania are 16 milioane clienti.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite