UPDATE Comisia Europeană a cerut sistarea plăţilor SAPARD pentru 2008
Publicat la 20.08.2008, 12:24:31
Directorul general al agenţiei de plăţi, Laszlo Klarik, a confirmat la The Money Channel întreruperea plăţilor din cadrul programului SAPARD pentru cererile depuse după jumătatea lunii iunie. El a precizat că valoarea acestora se ridică la 60 de milioane de euro. Commsia Europeană ceruse iniţial şi întreruperea plăţilor din primul trimestru al anului pentru unele proiecte în valoare de 28,3 milioane euro, din cadrul măsurilor afectate de nereguli.
"Nu există dovada că s-ar fi efecuat plăţi incorecte, ci că sistemul ar permite decontarea unor cheltuieli cu un grad de certitudine scăzut. De aceea ni s-a recomandat să facem îmbunătăţiri la sistemul de control. Nu este solicitarea Comisiei Europene. Raportul de audit a fost emis oficial de Comisia Europeană, s-a cerut realizarea unui plan de acţiune care prevede, printre altele, îmbunătăţirea procedurilor cu care lucrează agenţia SAPARD de la înfiinţarea ei. Autorităţile române au luat această decizie", a declarat Klarik.
Reacţia Ministerului de Finanţe nu a întârziat să apară. Acesta susţine că se va relua transmiterea cererilor de fonduri la Comisia Europeana după ce un auditor independent va confirma că deficientele semnalate au fost soluţionate. Până atunci, Bruxelles-ul a suspendat temporar procesarea cererilor de plată transmise anterior de 28,3 milioane de euro.
Potrivit Finanţelor, a fost deja demarat un plan de acţiune pentru remedierea celor semnalate. Totodată, s-a decis că toate plăţile către beneficiarii finali vor fi reluate imediat ce se va finaliza implementarea măsurilor din plan, relevante pentru procesarea cererilor de plăţi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
