Frumusețile naturii sau ale locurilor vor fi întotdeauna un prilej de a face o excursie turistică. Încă din cele mai vechi timpuri, activitățile dedicate timpului liber, explorării locurilor noi și cunoașterii istoriilor regionale au fost catalogate ca făcând parte din spectrul turismului. Astăzi, pe lângă faptul că deținem mijloace de transport rapide care ne permit deplasarea dintr-o zonă în alta, avem nevoie și de cazări minunate în care să ne relaxăm câteva zile. Veniturile pe care unitățile de cazare în regim hotelier le înregistrează sunt treptat mai mari, constantă ce determină cât mai multe investiții în acest domeniu.
Pandemia și investițiile în unități de cazare în regim hotelier
Restricțiile impuse de pandemie au revitalizat turismul intern. Chiar dacă inițial pandemia a impus restrângerea totală a activităților ce puteau fi desfășurate și remote ulterior, lucrurile au început să-și revină treptat la normal. Județe din țară precum Sibiu, Cluj, Brașov sau București au început să aibă, în plină pandemie, un boom al numărului de apartamente scoase la închiriat în regim de cazare. Au existat mai mulți indicatori pe care clienții i-au prioritizat în alegerea unui apartament în detrimentul unei camere de închiriat obișnuite. Printre aceștia se numără centralitatea locației, spațiul mult mai mare și amenajarea, panorama, dotarea din bucătărie, gazdele și restaurantele din împrejurimi.
Ce îi determină pe investitori să investească în unitățile de cazare în regim hotelier? Poate pasivitatea veniturilor. Odată ce ți-ai identificat câteva apartamente pe care să le cumperi la prețuri bune și în locații de top, este ușor ulterior să îți amortizezi investiția și să obții chiar și profit în scurt timp.
Motivațiile creșterii investițiilor
În locul hotelurilor tradiționale, unii turiști optează pentru unități de cazare mai puțin obișnuite, cum ar fi apartamentele închiriate ca hoteluri pe airbnb. Cumpărarea unei proprietăți pentru închiriat nu mai este o modă nouă. Apartamentele situate în zone centrale sau semicentrale, aproape de centre comerciale și birouri obțin în continuare cele mai bune randamente din punct de vedere al valorii de închiriere față de valoarea de achiziție, mai ales atunci când sunt închiriate în regim hotelier. Deși zonele centrale au cel mai mare venit din închiriere raportat la prețul unui apartament, nu este neapărat o condiție necesară pentru ca proprietatea să aibă clienți. Cu toate acestea, se remarcă o discrepanță foarte mare între ceea ce doresc investitorii. Fie doresc să realizeze investiții în zone mai puțin cunoscute pentru a le mediatiza frumusețea locului fie, apelează tot la zone centrale pentru închiriere în regim hotelier.





