UPDATE: ”Da, este inacceptabil modul în care s-a derulat astăzi lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice. Sistemul nostru informatic nu a făcut faţă, deşi am fost asiguraţi de partenerul tehnic că totul a mers bine la testare. În momentul de faţă lucrăm la o soluţie viabilă cu privire la modul în care vor fi depuse dosarele pregătite”, a transmis preşedintele AFM, Fülöp Lóránd.
Acesta a precizat că se iau măsuri ca ”eforturile depuse în încercarea de înscriere a beneficiarilor să nu fie irosite”.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a gestionat lansarea de astăzi a programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil! Nu există nicio scuză pentru felul impardonabil în care s-au derulat lucrurile şi nici pentru tratamentul la care au fost supuşi astăzi sute de agenţi economici şi mii de cetăţeni. AFM este o instituţie aflată în coordonarea MMAP şi, în calitate de ministru, am dispus un control asupra derulării acestui program. Scuzele nu sunt suficiente”, a transmis, miercuri seară, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Acesta anunţă că a solicitat conducerii AFM ca, până mâine dimineaţă, să prezinte o soluţie în vederea modului în care vor fi depuse şi evaluate dosarele pregătite, astfel munca depusă să nu fie irosită.


