UPDATE Preşedintele Băsescu s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor şi conducerea BNR
Publicat la 17.10.2008, 07:32:07
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat problematica crizei sectorului financiar internaţional discutată la reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles în perioada 15-16 octombrie 2008. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la evoluţiile recente ale sistemului bancar.
Cu această ocazie, s-a evidenţiat din nou soliditatea sectorului bancar din România, dar şi faptul că efecte indirecte ale crizei financiare internaţionale încep să se manifeste asupra economiei reale, iar România poate fi afectată în mod direct dacă politicile economice din România nu vor fi prudente.
Preşedintele României a subliniat importanţa creşterii responsabilizării conducătorilor instituţiilor financiare şi menţinerea unei atitudini prudente în vederea protejării resurselor financiare ale companiilor şi populaţiei şi a invitat comunitatea bancară din România şi Banca Naţională a României la realizarea unui parteneriat cu Guvernul în vederea limitării potenţialelor efecte ale crizei economice mondiale asupra României şi pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului de trecere la moneda unică europeană.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
