UPDATE: ”Am participat astăzi la Summitul şefilor de stat şi de guvern din cadrul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), care s-a desfăşurat la Salonic. În cadrul acestei Reuniuni la nivel înalt, am evidenţiat provocările cu care se confruntă întreaga regiune după pandemie, în contextul tensionat al războiului din Ucraina, dar şi perspectivele economice, energetice şi de conectivitate. Am subliniat importanţa cooperării în cadrul SEECP într-o arie extinsă de domenii şi am pledat pentru susţinerea proiectelor de infrastructură energetică, asigurarea aprovizionării cu alimente în contextul crizei internaţionale actuale, dezvoltarea durabilă şi stimularea mediului de afaceri în regiunea Europei de Sud-Est”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transprturilor a atras atenţia că situaţia de securitate din regiunea Mării Negre reconfirmă importanţa centrală a cooperării regionale în formate consacrate, precum SEECP, în identificarea unor politici care să promoveze securitatea şi stabilitatea Europei de Sud-Est.
”Este evidentă importanţa întăririi coordonării regionale pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice şi pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în domeniul mediului. Am reafirmat şi susţinerea constantă şi fermă a României pentru perspectivele europene şi euro-atlantice ale statelor din regiune şi am menţionat sprijinul ferm al pentru continuarea procesului de extindere a UE cu statele din Balcanii de Vest, proces esenţial pentru stabilitatea şi securitatea Europei”, a mai afirmat Grindeanu. ”Importanţa deschiderii, cât mai curând posibil, a negocierilor de aderare cu Republica Macedonia de Nord şi Albania a reprezentat un alt subiect pe care l-am abordat în cadrul Reuniunii. Am evidenţiat, totodată, sprijinul ferm al României pentru obiectivele legitime ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei de aderare la Uniunea Europeană”, a adăugat acesta. Ministrul Transporturilor, împreună cu ceilalţi participanţi, a condamnat, din nou, agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, dar şi preocuparea faţă de acţiunile Moscovei care periclitează reformele, subminează instituţiile democratice şi obstrucţionează parcursului european al partenerilor din regiunea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. ”Un accent important a fost pus pe prezentarea măsurilor adoptate la nivel naţional şi european pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor din Ucraina, precum şi pe importanţa acordării de asistenţă Ucrainei şi Republicii Moldova, inclusiv din perspectiva asigurării securităţii energetice a celor două state”, a mai transmis Grindeanu. În marja acestui Summit, vicepremierul a avut inclusiv discuţii bilaterale cu Natalia Gavriliţa, Prim-ministrul Republicii Moldova, şi cu Nikola Selakovic, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Serbia.ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La 10 iunie 2022, viceprim-ministrul, ministrul transporturilor şi infrastructurii Sorin Grindeanu a participat, la Salonic, la Summitul şefilor de stat şi de guvern participanţi la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), la care au mai fost invitaţi preşedintele Consiliului European, Charles Michel şi secretarul general al Consiliului Cooperării Regionale, Majlinda Bregu. Reuniunea la nivel înalt a fost organizată de Preşedinţia în exerciţiu a SEECP, exercitată de Atena, în perioada 1 iulie 2021 - 30 iunie 2022, prilejuind un schimb aprofundat de vederi la nivel înalt privind evoluţiile curente la nivel regional, cu accent pe criza din Ucraina, pandemia de COVID-19, perspectivele economice, energetice şi de conectivitate”, a transmis, vineri seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, în intervenţia sa, viceprim-ministrul Sorin Grindeanu a subliniat importanţa cooperării în cadrul SEECP într-o arie extinsă de domenii şi a pledat pentru susţinerea proiectelor de infrastructură energetică, asigurarea aprovizionării cu alimente în contextul crizei internaţionale actuale, dezvoltarea durabilă şi stimularea mediului de afaceri în regiunea Europei de Sud-Est.



