UPDATE Statul dă foştilor proprietari acţiuni Transgaz la un preţ mai mare cu 21,5% decât cel de la bursă
Publicat la 25.08.2008, 13:05:34
Oferta de acţiuni Transgaz a Ministerului Economiei şi Finanţelor este valabilă timp de 30 de zile de la data primirii de către subscriitor a înştiinţării expediate prin poştă. În cazul neacceptării ofertei sau transmiterii acceptului cu depăşirea acestui termen, cererea persoanei în cauză nu va fi luată în considerare la stabilirea procentului de atribuire de acţiuni.
Ministerul de Finanţe preconizează că data limită a transmiterii acceptului subscriitorilor este 20 septembrie 2008. Transgaz este a doua companie de utilităţi unde românii deposedaţi de regimul comunist, care nu pot fi despăgubiţi în natură, au posibilitatea de a deveni acţionari.
În urmă cu un an, 600 dintre cei 700 de foşti proprietari care au acceptat această forma de despagubire, au primit certificate de acţionari la Transelectrica. Aceştia au subscris 4% din capitalul social al companiei, pachet estimat la acea dată, la valoarea de peste 140 de milioane de lei. Beneficiarii au cumpărat acţiuni Transelectrica la un preţ de 31 de lei şi 54 de bani, însă nu le-au putut vinde pe Bursă timp ce 6 luni. La fel ca întreaga Bursă, şi acţiunile celor două companii de utilităţi au suferit în acest an corecţii puternice.
Transelectrica şi-a înjumătăţit valoarea, iar Transgaz a coborât la preţul din ofertă, în ultima şedinţă fiind cotat în jurul valorii de 193 de lei. Transgaz a fost cea mai de succes ofertă din istoria Bursei de Valori Bucureşti. Pachetul de 10% a fost suprasubscris de 28 de ori, suma de bani mişcată fiind de 1,8 miliarde de euro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
