Uraganul Gustav a dat peste cap programul Convenţiei
Publicat la 02.09.2008, 07:36:21
Reuniunea Partidului Democrat a început aseară, la ora 23 ora României, prima zi fiind dedicată unor chestiuni procedurale şi asta în condiţiile în care discursurile preşedintelui George W. Bush şi vice-preşedintele Dick Cheney au fost anulate, cei doi fiind implicaţi în masurile de prevenire a efectelor uraganului Gustav. Nici candidatul la prezidenţiale, John Mc Cain nu a ajuns încă în Minnesota, acesta aflându-se în campanie în statul Ohio, unde a vizitat un grup de voluntari care pregăteau pachete cu ajutoare pentru sinistraţii din statele afectate de uragan.
În sala în care are loc convenţia republicanilor, un stadion de hochei cu o capacitate de 20.000 de locuri, situat în centrul oraşului St. Paul-Minnesotta, singurele prezenţe remarcate au fost cele ale primei doamne Laura Bush şi posibilei sale succesoare, Cindy McCain. Surse din cadrul republicanilor spun că, din cauza uraganului, pentru moment programul următoarelor zile ale convenţiei a fost suspendat.
La Convenţia republicană, care are loc la o săptămână după cea democrată, de la Denver, John McCain va fi desemnat oficial candidatul republican pentru alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie. Dacă senatorul de Arizona, în vârstă de 72 de ani, va fi ales la Casa Albă, va deveni cel mai bătrân preşedinte din istoria Statelor Unite.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
