Romney a încercat să contraatace strângând alimente şi ajutoare - la Ohio, desigur - pentru sinistraţi, afirmând că acesta este modul americanilor de a o mână ajutor, dar se pare că este un răspuns destul de slab comparativ cu circumstanţele care îl favorizează pe preşedinte. Miercuri Obama a făcut un tur al coastei devastate de uragan la New Jersey, s-a întâlnit cu membri ai FEMA (Federal Emergency Management Agency) la Washington şi a vizitat victimele uraganului din Atlantic City. În plus, el a fost însoţit de guvernatorul republican Chris Christie, unul din politicienii cei mai critici la adresa lui şi care l-a susţinut mereu pe Romney, dar care acum nu a putut să nu laude modul în care Obama i-a făcut faţă lui Sandy.
Iar cu anunţul că cele două campanii vor fi reluate de abia joi, preşedintele a fost pus în postura de a oferi imaginea unui om de stat care pune problemele naţionale înaintea intereselor de campanie. Este un lux pe care Romney nu şi-l poate permite acum când sondajele din statele esenţiale sunt foarte apropiate şi când nu are niciun minut de pierdut. Astfel, în timp ce Obama interpreta cu succes rolul politicianului preocupat de problemele omului de rând, Romney a optat - nu fără unele riscuri - să dedice ziua de miercuri parcurgând Tampa, Jacksonville şi Miami în încercarea de a strânge cât mai multe voturi în Florida. În paralel, candidatul republicanilor la vicepreşedinte, Paul Ryan, a evitat la rândul lui să viziteze victimele uraganului şi a continuat lupta electorală la Wisconsin, un stat care, deşi este considerat un fief al republicanilor, nu pare decis să voteze întru totul pentru ei.

